Ai purta sau nu lentile de contact?

contact-lenses-1

Indiferent de cat de impacate am fi cu noi, cu cine suntem si cu ceea ce reprezentam, exista macar un moment in viata fiecareia cand simtim nevoia unei schimbari. Poate ca aceasta dorinta nu vine neaparat dintr-o lipsa de incredere, poate ca inseamna mai degraba evolutie si poate ca este data de ritmul alert in care suntem nevoite sa traim acum si care ne impune o continua adaptare. Cert este ca schimbarea face parte din vietile noastre, este un fapt. 🙂

De multe ori, aceasta vine de la sine, din intamplare. Dar sunt si acele situatii in care noi ne expunem schimbarilor. Eu am fost mereu adepta „experimentelor” si asta s-a vazut de la stilul vestimantar, la culoarea parului si chiar si in privinta studiilor. Dar am avut si eu temerile mele, trebuie sa recunosc.

Una dintre acestea este schimbarea culorii ochilor. De foarte mult timp mi-am dorit sa fac acest pas si asta pentru ca am fost intotdeauna fascinata de persoanele cu ochi verzi sau albastri. Evident, mereu ne dorim ceea ce nu putem avea. Cine are parul cret il vrea drept si invers, persoanele de inaltime medie vor sa fie inalte, iar cele care sunt inalte vor sa stie cum este sa nu para ca poarta pantaloni mai mici cu o marime mereu. Dar va spuneam ca schimbarea culorii ochilor a fost una dintre marile mele temeri. De ce? Pentru ca ideea lentilelor de contact mi s-a parut ceva destul de invaziv. Un corp strain in contact cu ochii pur si simplu nu imi suna bine.

Dar asta se intampla cand nu te informezi suficient si cand te multumesti sa presupui in loc sa cercetezi. Ce pot sa spun? Despre „legile” jurnalismului am invatat abia in facultate :P. Asta ar fi o scuza buna, insa informatia sta la cateva click-uri distanta, iar cand pui cap la cap bucati din puzzle iti dai seama ca lucrurile nu stau chiar asa. 🙂

ContactLenses

Sa va spun de ce mi-as pune eu acum lentile de contact:

  • Daca stii cum sa le folosesti, nu exista nici un pericol de accidentare sau de a dezvolta diverse afectiuni.
  • Este o schimbare usor reversibila – adica, o tunsoare indrazneata s-ar putea sa nu ni se mai para atat de frumoasa a doua zi, o nuanta noua a podoabei capilare s-ar putea sa nu ni se potriveasca la fel de bine pe cat ne asteptam, iar un nou stil de a ne pensa este posibil sa ne schimbe fizionomia complet, si nu in bine. Lentilele de contact pot fi indepartate in cateva secunde.
  • De la o zi la alta poti fi altcineva. Poti avea ochi albastri, verzi, negri sau chiar mov, iar in orice moment poti reveni la culoarea naturala (fara sa agresezi ochii, asa cum vopseaua afecteaza parul, spre exemplu)
  • Lentilele de contact sunt solutia ideala pentru persoanele care au nevoie de ochelari de vedere, dar care nu ii pot purta fie pentru ca mediul de lucru nu le permite, fie pentru ca nu au gasit inca modelul care sa le incadreze fata perfect. In plus, ochelarii, desi sunt un accesoriu tare chic acum, pot fi destul de incomozi daca ii porti foarte multe ore.
  • Este o schimbare care nu necesita un buget prea mare. O pereche de lentile de contact colorate, care rezista la 30 de purtari, porneste de la 50-60 de lei. Gasiti numeroase modele la acest pret la Lensa, iar paleta de culori este uriasa, eu m-am pierdut printre zecile de pagini cu nuante care mai de care mai interesante.

Acum, ce trebuie sa stiti despre aplicarea si indepartarea lor:

  • Inainte de a le atinge, trebuie sa fiti sigure ca mainile (pana la incheietura, inclusiv pe partea superioara) sunt dezinfectate cu mare atentie.
  • Daca au mici imperfectiuni nu trebuie sa le purtati. Este dreptul vostru sa le returnati si sa primiti un set perfect la schimb.
  • Nu incercati sa le scoateti din recipientul in care au venit cu ceva ascutit. Puteti folosi o penseta cu capete din cauciuc (speciala pentru lentile, gasiti aici).
  • Nu schimbati lentilele intre ele. Adica, lentila dreapta este folosita numai pentru ochiul drept si invers, iar dupa folosire ambele sunt puse in suporturile aferente (altfel, daca exista probleme la un ochi, riscati sa o transferati si la ochiul sanatos).
  • Cand aplicati lentilele ochii trebuie sa fie orientati intr-o parte, lentila se pozitioneaza de la sine chiar pe iris dupa cateva miscari ale ochilor intr-o parte si alta.
  • Inainte de a le scoate, este bine sa aplicati cateva picaturi speciale, astfel incat ochii sa nu fie prea uscati, iar lentilele sa se dezlipeasca greu.
  • Nu trebuie purtate mai mult de 14 ore pe zi.

Si asta este tot. Mie mi se pare destul de simplu si, chiar daca nu am deocamdata probleme cu vederea, parca ma gandesc ca in momentul in care voi avea nevoie de ochelari sa apelez la lentilele de contact. Acum am o pereche de ochelari de protectie (pentru ca stau foarte mult la calculator), dar ma incomodeaza si nu pot spune ca ii port prea des. In plus, am gasit modele fabricate din materiale moi aici, asa ca pretextul lipsei de confort pica. Preturile sunt accesibile, mai ales ca in fiecare cutie gasiti mai mult de trei lentile. Si exista lentile de contact pentru diferite afectiuni ale vederii.

Voi ati incercat pana acum sa purtati lentile de contact? Daca nu, ce v-a oprit?

Foto: welovestyles.com; metroicare.com

Cu drag,

Cori.

2 gânduri despre „Ai purta sau nu lentile de contact?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s